Caută
  • Samsara

Crăciunul din Jurul Măslinului

Ați fost la Târgul de Crăciun, v-ați obișnuit deja cu mirosul îmbietor al vinului fiert, cadourile pentru cei dragi sunt cumpărate și frumos împachetate sau cel puțin comandate, bradul este împodobit și de acum mai rămâne doar să așteptați zăpada, liniștea, calmul și reunirea cu cei dragi. Iar pentru a nu avea grija mâncării, ne ocupăm noi de asta.





Dacă preferați să mâncați în căldura propriului cămin, preparatele noastre pot fi comandate până la ora 18:00 și vor fi livrate de spiridușii noștri care au decis să lase renii Moșului să se odihnească și au urcat la volanul mașinilor electrice. Vjuuum. Nu au urechi și pantofi cu vârful ascuțit dar nasul roșu este garantat.


În cazul în care veniți la restaurant, colorăm atmosfera prin notele muzicale ale unui singur colindător, Răzvan Mahuleț care va cânta la pian. Referindu-ne la gusturile pentru care puteți opta, pentru iubitorii gusturilor tradiționale avem mămăligă asortată cu tocăniță de crăițe și trufe, Varză a la Cluj reinventată, zacuscă raw de curmale sau tartă de dovleac. Pentru cei care vor să experimenteze gusturi de pe alte continente, Mandu-guk, Gobi Samosa, Tofu în sos chilli cu praz și caju, Shiitake Noodles sunt doar câteva dintre posibilități.


Oricum ați decide, noi punem sub bradul fiecăruia o urare:

Sărbători fericite, călduroase și liniștite, alături de oamenii voștri preferați.
Contactează-ne

Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 3, Cluj-Napoca

Rezervări & comenzi cu ridicare: 0799 073 073

Delivery: 0736 073 073

Program

Luni – Duminică 11.00 – 23.00

© 2020 by Samsara Foodhouse

  • Facebook
  • Instagram