Caută
  • Samsara

Cum mâncăm sănătos primăvara aceasta?

Știm că după o iarnă lungă, presărată cu multe dulciuri în jurul sărbătorilor sau o cană de

ciocolată caldă seara, la un film bun, corpul simte nevoia unei schimbări. Iar dacă nu ai încercat

nici sporturile de iarnă, nici mersul la sală sau curățarea zăpezii, sedentarismul își poate spune cuvântul.


Sosirea primăverii marchează așadar renașterea naturii, simultan, corpul trecând printr-un

fenomen asemănător. Doar că nu vorbim de reîncarnare, ci mai degrabă de adaptarea la noul

context, care poate cauza oboseală, greutate în concentrare, sau cum îi spunem cu toții: astenia de

primăvară.

Așadar, pentru a ne reveni rapid, la timp pentru a ne bucura de luna mărțișorului și florile

de cireș care vor apărea curând, o alimentație bogată în vitamine, minerale și antioxidanți este

răspunsul. Vorbim despre “verdețurile de primăvară” precum salata, urzicile, ceapa, usturoiul sau

spanacul, recunoscut pentru aportul de vitamine, magneziu, fier, întărirea sistemului imunitar și

protejarea vederii prin aportul de luteină. Dacă nu știi însă cum să îl prepari sau ce combinații să

folosești, îți propunem să îl încerci în lasagna, ravioli, cușcuș, chiar și în pizza.

La capitolul fructe, în plin sezon de primăvară ne putem bucura de mango (un aliment

bogat în acid folic, vitamine), fructe de pădure, cireșe de mai, dar și caise. Le poți consuma sub

forma delicioasă a unui raw cake, la care poți adăuga migdale, caju sau nuci, bogate în omega-3

și omega-6.

Odată cu venirea căldurii, te încurajăm să te bucuri de soare și de o plimbare zilnică,

refăcându-ți astfel rezerva de Vitamina D. Și nu uita: “Oriunde mergi, indiferent de cum este

vremea, poartă cu tine propriul soare” – Anthony J. D’Angelo.

Contactează-ne

Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 3, Cluj-Napoca

Rezervări & comenzi cu ridicare: 0799 073 073

Delivery: 0736 073 073

Program

Luni – Duminică 11.00 – 23.00

© 2020 by Samsara Foodhouse

  • Facebook
  • Instagram