Caută
  • Samsara

Făina și miriada ei de variante

Gastronomia o putem asemăna unei științe distractive întrucât, prin experimentarea cu diferite cantități, ingrediente și mirodenii am ajuns să cunoaștem astăzi, care combinații ne bucură papilele gustative cel mai mult. Busuiocul l-am mărunțit, descoperind un condiment atât de parfumat; măslinele le-am presat la rece, rezultând uleiul, iar grâul l-am măcinat pentru făina Albă ca Zăpada.

În „laboratorul” de acasă, aceasta este nelipsită de pe raftul din cămară, fiind un ingredient cheie în prepararea deserturilor și aluaturilor. Popularitatea făinii de grâu, de altfel bogată în carbohidrați, și accesibilitatea ei, ne conving însă prea rar să încercăm alternative mai sănătoase. În prezent, se poate obține din mai multe produse, printre care și unele la care nu ne-am aștepta: migdale, năut, in sau tapioca sunt doar câteva exemple. În cadrul bucătăriei vegane mai ales, aceste sortimente au devenit rapid populare, iar în jurul lor s-au dezvoltat noi rețete.



Făina de migdale poate fi obținută și acasă, prin sfărmarea lor într-un robot de bucătărie. Este important ca acestea să fie decojite, iar bucățile mari rămase, alese. Pentru cei care au intoleranță la gluten, este o opțiune sănătoasă și are un conținut ridicat de vitamina E și magneziu. Bogată în grăsimi sănătoase și fibre, o întâlnim adesea în dulciurile vegane, dar este recomandată și în dietele pentru slăbire.


În bucătăria restaurantului, folosim făina din semințe de in la prepararea de buritto raw. Printre cele mai cunoscute beneficii ale acesteia se numără aportul de acizi grași omega-3, fibre, proteine și minerale. Poate substitui, acolo unde rețeta necesită folosirea ouălor, a uleiului sau a untului, ceea ce o face o alternativă bună în alimentația vegană.


Făina de năut este și ea nelipsită în bucătăria noastră, mai exact în rețeta burgerului vegan. Deși prea puțin se vorbește despre aceasta, se folosește în aluatul turtelor și este un ingredient popular în gastronomia indiană. Consistența este densă, iar din punct de vedere medical, îmbunătățește digestia și protejează sănătatea inimii.


Cuvântul cocos îl asociem cel mai des cu nuca de cocos folosită în prăjituri, însă miezul, procesat corespunzător, se poate transforma într-o făină gata să fie folosită în aproape orice. Nu conține mulți carbohidrați, nici gluten, iar aroma dulce o face potrivită mai ales pentru prepararea torturilor și a biscuiților. Folosirea acesteia poate însemna adăugarea unor cantități suplimentare în rețetele obișnuite, datorită forței de absorbție a lichidelor.


Făina de quinoa este și  ea printre cele mai populare, în materie de conținut ridicat de fibre și proteine. Poate înlocui o parte sau complet făina de grâu în aluatul pentru pâine, pizza, brioșe sau pancakes, având o nuanță ușor aurie.


Cu siguranță că acest aliment va fi mereu prezent în bucătăria internațională. Atunci când timpul vă permite și vă aflați la cumpărături, aruncați o privire și la raftul cu produse bio. Veți descoperi că făina există în mult mai multe forme, fiecare unică în felul ei.

Contactează-ne

Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 3, Cluj-Napoca

Rezervări & comenzi cu ridicare: 0799 073 073

Delivery: 0736 073 073

Program

Luni – Duminică 11.00 – 23.00

© 2020 by Samsara Foodhouse

  • Facebook
  • Instagram